Câteodată dau naibii teoria -poţi să te simţi bine şi dacă nu eşti ticăloasă-,îmi aduc aminte exact lucrurile ce-mi generează aciditate în vorbe şi dau drumul.
Niciodată la cei care nu merită.Întotdeauna îi dau una peste bot la cel căruia am evitat să-i dau acum 2 săptămâni.Şi acum,când şi-a julit botul,nu pun pansamentul acolo.Nu arunc nici oţet pe rană,dar ştiu că se aşteaptă să stau să suflu-n botu’ lui până-i trece.Guess what? N-am chef! And it feels so damn good. Dacă tu mă calci pe coadă,coada mea are ceva memorie longevivă şi,când vine momentul,îţi lasă botul julit să putrezească.
Da,ştiu.N-o să putrezească până n-o să arunce ultimele vorbe care să julească tot ce prind.Dar până la urmă tot putrezeşte.Că boturile putrezesc.Muşcă cât muşcă şi apoi putrezesc.
Păi n-are decât să ia să muşte.Muşcă cât apuci şi o să te las să iei cât ţi-o trebui.
Culmea,nu prea simt lipsa bucăţii ce-o ţii în bot.Simt o înţepatură,şi
eventual urlu la tine,că mă doare unde muşti.Dar nu întorc muşcătura.Nici nu urlu prea tare.
Dar când ţi-e botul lovit şi ai nevoie de mine,iţi întorc spatele în cel mai crud şi fără de remuşcări mod cu putinţă.Pentru că boturile în general sunt şi idioate.Boturile au nevoie de tine şi uită că tu nu uiţi muşcăturile.
Şi după ce se conving că tu chiar nu ai de gând să le întinzi pansamente (le ia ceva timp până să priceapă),aruncă cel mai dramatic ”nu credeam că poţi fii atât de rea încât să laşi un biet bot să rămână julit”.N-or fi astea cuvintele,dar şi alea sună la fel de prosteşte şi la fel de prefăcut.
În caz că se simte jignit vreun bot,nu am scris postul ca să încoronez antipatia mea faţă de tine.Poate că nici nu-mi pasă prea mult de botul tău.Dar Uniunea asta a Boturilor e numa’ bună de criticat în seara asta cu vreme urâtă,pat nefăcut şi teme neterminate.
