Dacă n-ar merge pentru bani, ar merge pentru italieni

În timp ce textul obiectiv al pommicului ia contur în ediţia ziarului de mâine, şi în timp ce subiecţii textului văd o Românie mică-mică, prin fereastra rotundă a avionului în care s-au îmbarcat azi dimineaţă, în pommul pommicului ia contur textul cu impresiile de dindărătul cortinei. Cele două săptămâni cu italienii veniţi în România, ca urmare a parteneriatului semnat între Liceul Teoretic ” Mihai Eminescu ” Petroşani şi liceul italian din Belluno – în scopul prevăzut: desfăşurarea unor activităţi de voluntariat şi cel neprăvăzut, dar cu mult mai multe beneficii: cel al legării unei prietenii soldate cu câştiguri ce constau în câteva schimburi culturale şi câteva ture mari de râs şi voie bună.

Când am intrat în clasa cu ferestre multe şi bănci colorate din incinta centrului Pollicino, auzeam doar zgomote într-o limbă pe care abia o înţelegeam, venită de la 14 italieni abia trecuţi de vârsta majoratului şi de graniţa României. Când am plecat ultima dată de lângă ei, nu părea că de lângă zgomot plec, plecam de lângă nişte oameni apropiaţi. Beneficiile prieteniilor de două săptămâni, apuci să vezi numai părţile frumoase ale omului şi-ţi pare mai minunat decât orice prieten vechi deoarece n-ai apucat să-l vezi şi-n alte momente în afara celor dulci şi odihnite.

Ce-am învăţat eu de la ei:
· Că dacă nu-ţi pui degetele la frunte când cineva râgâie, iei o palmă peste frunte. Am luat-o de vreo patru ori până să mă prind ce vor de la mine (şi că da, italienii râgâie mult)
· Că există o lume în care engleza nu-i aşa importantă. Doar vreo trei dintre ei ştiau engleza suficient de bine încât să încropească o discuţie. La început lipsa calităţii lor de poliglot m-a umflat în pene. Ei au Veneţia, dar eu ştiu engleza. Dar tot ei sunt cei norocoşi, deoarece trăiesc într-o ţară care le oferă locuri de muncă suficiente fără să fie nevoie să cunoască vreo limbă străină. Adică au destulă încredere în economia ţării lor, încât să nu-ţi pună problema unor studii în străinătate sau a unei slujbe din străinătate. Good for them.
· Că în lumea asta există oameni al căror viitor se limitează la dorinţa de a fi fermier. Şi că viitorul acesta e în stare să le asigure mai mult decât strictul necesar. Nu dă pământul lor mai multe roşii, statul lor dă o mai mare răsplată celor care cultivă roşiile.
· Că oamenii sunt drăguţi când stâlcesc cuvintele, dacă au scuza că sunt străini
· Că e absolut ok să începi să cânţi într-un bar rock “yo sono enamorato di Marinaaaaaaaaaa“. Că există şanse să nu ţi-o iei după cap dac-o faci
· Că sunt oameni care ştiu mai multe lucruri despre Vlad Ţepeş decât însuşi strămoşii lui
· Că există varianta în italiană la cântecul 10 negri mititei. Dragilor, ce vă aşteaptă în septembrie >:)
· Că dacă românii n-ar merge în Italia pentru slujbe mai bune ori pentru a vizita Roma, ar merge sigur pentru oamenii de acolo

Ce au învăţat ei de la noi:
· Că există autobuze ruginite
· Că mămăliga poate fi dusă-n pungă sub formă de pufuleţi]
· “Că la voi în România cresc sânii”
. Că lumea s-ar putea uita un pic ciudat la tine dacă eşti într-o ţară străină, în luna iunie, şi repeţi cuvintele pe care tocmai le-ai învăţat ” Crăciun fericit a tutti!!! “ în gura mare, în Piaţa Sibiului
. Că aceiaşi lumea s-ar putea uita şi mai ciudat dacă pronunţi cuvinte din limba ta “Selene puzzaaa”

Şi mai multe lucruri, sper, despre care o sa ne povestească la anu’, când mergem noi la ei, de-o fi vremea bună şi ne-or trăi sponsorii.