aCasa mea nici titlu nu cere

Dar sunt în viaţă. Cu părul spălat de apă de fântână şi cu ochii revigoraţi de absenţa monitoarelor timp de două săptămâni, m-am întors (surprinzător) cu o părere bună despre tot ce reprezintă mediul rural, apa necurentă şi drumuri nebetonate; şi cu picioare mai negre ca niciodată! Soarele din câmpul meu se trezea devreme la 9, ca şi mine de altfel, nerăbdătoare de întâlnirea de dimineaţa şi cafeaua bună cu lapte (mult, mult lapte). Ne întreţineam regeşte unul pe celălalt până când el începea să devină prea obraznic, prea arzător, un pic după prânz, când eu îl părăseam pentru un hamac la umbră şi o lectură de vreo două ore, întreruptă de amintirea testului de admitere de la FJSC, care-i mai complicat decât mi-l imaginam eu şi pe care l-am tratat cu respect în astea două săptămâni, cu exerciţii din Doom şi cuvinte care se despart în silabe altfel decât o făceau acum 6 ani. Mă întorceam la soare după ora patru, când se cuminţea şi nu rezistam decât vreo 2 ore jumătate, deşi el nu pleca decât după 8. Când ceasul arăta ora 8, dar cerul nu părea trecut de 6, luam la trap poteca de alergat (şi pe Nero), care-i mai frumoasă decât orice am avea noi aici (iartă-mă, Vale!) şi încheiam ziua cu un duş ecologic căci apa caldă era o păcăleală de apă curentă, încălzită într-un bazin negru, la soare, şi un ceai de tei – acelaşi în toate mediile lumii- şi încă puţin din lectura întreruptă în hamac. Somnul era bun şi plin de vise, încheiat la 8:30 şi prelungit în curte, pe băncuţă, în pijamale. A fost frumos deci. Şi aici am încheiat subiectul vieţii la ţară.

Acum două zile a fost 1 August, cunoscută în două calendare personale, al meu şi al Dianei, ca şi ziua noastră. Ziua a fost fixată într-un 1 August mult trecut în care eu am developat prima noastră poză împreună şi în care Diana mi-a adus un desen în care eu sunt portocalie şi ea albastră şi în care ea ţine un balon cu heliu în mână (pentru că cică e mai responsabilă) şi în care avem amândouă un zâmbet prelungit până mai sus de urechi. Ne-am mai celebrat ziua şi anul trecut, prin primul nostru drum cu trenul, până în Tg. Jiu, prin ceea ce voiam noi să fie extraordinar de palpitant şi care a fost o mică vizită de magazine, cumpărat de prostii şi aşteptat prea mult după trenul de întoarcere, într-o prea mare căldură, în care eu ziceam într-una că abia aştept să mă tund şi ea mă ignora în detrimentul tuturor câinilor vagabonzi cărora le arunca din sandvişul ei vegetarian şi pe care, surprinzător, câinii îl mâncau. Probabil doar de dragul zâmbetelor ei, care-i fac mereu pe patrupezi să mânânce castraveţi. Anul ăsta am plănuit altceva. Nu ştim exact ce altceva, doar că ceva celebrat întârziat întrucât eu nu eram aici de ziua noastră. Va fi ori o primă noapte în care dormim într-o căsuţă la Călan ori o noapte pe care o dormim singure într-un cort pe Vale (aviz celor 7 muncitori violatori şi criminali). Nu, n-ar fi prima noapte pe care noi o dormim într-un cort căci asta s-a întâmplat deja anul trecut. Doar că acum cortul n-ar mai fi amplasat în camera ei iar eu n-o să mai plâng din cauza vinului şi a Nebuniei Furtunii şi a vreunui reprezantant masculin. Om vedea. La urma urmei mai e destulă vară pe care s-o plimbăm pe Vale, pe care s-o începem cu dimineţi vesele şi fără lapte şi pe care s-o prelungim atât cât soarele încă-i lângă noi.

Plusuri de articol:
. Am fost la un bâlci oltenesc. Am văzut cele mai săritoare sârbe şi cele mai ieftine tricouri Esprit şi am mâncat cea mai bună turtă dulce din lume
. Am făcut baie în Gilort la 9 dimineaţa, apa era bocnă, şi am sfârşit vreo trei nopţi în compania Paracetamolului şi a geamănei care a împlinit de curând 9 ani şi care vorbeşte mai mult decât îmi imaginam eu că poate vorbi un om
. Mi-am re-cunoscut bunicul cu care n-am avut nici o tangenţă în ultimii 17 ani şi pe care-l cunosc doar pentru că acum e bolnav şi ştie că doar familia îl poate ajuta fără s-o plătească
. Nero e un alergător jalnic. A treia zi mi-a întors spatele după primul kilometru
. Nero e un iubitor de pisici. Toţi câinii Olteniei sunt
. Nero are trei curţi stăpâne pe care le schimbă prin rotaţie
. Nu eu l-am botezat Nero. Eu n-aş boteza un câine Nero
. Eu am o grămadă de curat de făcut azi
. Eu tot nu pot încărca poze pe pagină
. Eu sunt acasăăăăăăăăăăăăăăăă