Judging is caring

Avertisment: urmează un post în care se critică. Cei slabi de îngeri, cei nepoliticoşi şi cei care se depilează pe picioare să stea deoparte!

Pentru prima dată pe pagina asta îmi dau drumul la o părere dobândită prin lectura Jurnalistului Universal şi prin planurile de viitor, şi critic jurnalistul. Nu titlul de aderant la Jurnalism îmi dă dreptul la judecată, ci titlul de om. Iar titlul ăsta de om face o mică şi acuzătoare observaţie privitoare la cei care s-au pregătit deja pentru jurnalism înaintea mea şi care au o funcţie în domeniu, dar nu ştiu să şi-o exercite. Nu vorbesc de numiţii paparazzi ori de cei cărora universitatea le dă apelativul de oameni ai mass-mediei şi pe care ei îl strică la reviste de scandal, numindu-se jurnalişti datorită unei îndatoriri ce include urmărirea perpetuă a unei figuri mondene, sau cei care îşi asigură titlul articolului printr-o afirmaţie mincinoasă. Vorbesc de oamenii care sunt jurnalişti în toată însemnătatea cuvântului şi care umblă după om pentru a-i scoată o mărturie care să-i ajute să-şi scrie articolului. De ei mă iau. Sunt pricepuţi în a scrie un articol, ştiu să dea viaţă unei propoziţii acide ori ironice fără să jignească persoana la care se referă şi uită o regulă esenţială, cea a bunului simţ, a minimei politeţi ce trebuie acordată oricărui homo sapiens de la care aşteaptă un răspuns; iar prin asta uită să fie inteligenţi în meseria lor. Nu li se adresează cu dumneavoastră, cu domnule ori cu vă rog. Eu vorbesc din perspectiva oricărui om intervievat, a oricărui bătrân pe care-l auzi numit tataie şi a oricărui tânăr de 20 de ani faţă de care jurnaliştii îşi iau libertatea de a-l striga pe nume. Primul exemplu vine de peste ocean: o ceată de jurnalişti o aşteptau la uşă pe Debbie Rowe, fosta soţie a lui Michael Jackson, ca să-i ceară o mărturie privitoare la moartea starului. Toţi, absolut toţi, i se adresau pe nume. Toţi strigau ” What’s your statement, Debbie?”, “What are you going to do, Debbie?”. Fireşte că Mrs. Debbie Rowe le-a întors spatele furioasă şi era pregătită să-l lovească pe cel care a atins-o. Nu ţi-aş răspunde nici la salut dacă mi-ai spune pe nume fără să te fi rugat eu iniţial s-o faci. De fapt eu am 17 ani, poate aş fi făcut-o. Dar femeia are vreo 40, şi o funcţie, şi are dreptul la o doamna Debbie de la un jurnalist disperat de 20 de ani. La noi în ţară e şi mai frecventă ne-etica jurnalistului. Pe ţăranul din Totea îl abordează cu un “ Ce s-a întâmplat aici, tataie?” Nu-i tataie-to, mă! N-o să te poftească pe genunchi şi nici n-o să-ţi umple buzunarele cu cireşe. Vorbeşte frumos. Şi vorbeşte frumos şi cu studentul asasin de la medicină. N-o să-ţi zică nimic dacă-l iei cu “ Sergiu, Sergiu, tu l-ai omorât? “. N-o să se întoarcă să-ţi spună ” Da, jurnalistule, eu l-am omorât“. Probabil n-o s-o facă nici dacă-l iei cu domnu’ Florea, dar o să se simtă mai respectat într-o adresare politicoasă şi, dacă o să se decidă să spună presei ceva, o să o facă prin tine. Pentru că ai arătat că nu eşti un nătărau. Repet, spun asta din perspectiva oricărui om intervievat sau de la care aştepţi o informaţie ori mărturie. Nu din punctul de vedere al unui wanna-be jurnalist care crede că simpla viitoare aderenţă la această breaslă îi dă dreptul de a judeca.

A doua critică a articolului e mai degrabă o întrebare pentru tagma masculină:
V-aţi tâmpit de tot???

De ce vă depilaţi picioarele? De ce vă încăpăţânaţi să vă daţi încă o bătaie de cap şi să vă angajaţi într-o luptă la care nimeni nu v-a recrutat? E ca şi cum s-ar apuca o fată să se bărbierească. E la fel de inutil. Atâta timp cât natura şi femeile v-au avizat picioarele cu tot cu păr pe ele, sunteţi imbecili că vă angajaţi la o muncă pe care nimeni nu v-a cerut-o. Nu vă cerem oricum destule? Fidelitate, angajament, flori, inele de logodnă. Nimic nu mi se pare mai feminin decât un bărbat care-şi umple picioarele cu spumă de ras şi-şi pune mâna pe picioare în depistarea firelor de păr. Şi am o armată de prietene care literalmente râd de câte un dandy cu picioarele cheale. E absolut ok pentru un bărbat să aibă păr pe picioare. Pe cât e de inestetic părul pe picioare la o femeie, pe atât e de inestetică lipsa lui la bărbaţi. Sunteţi tântălăi. Ar trebui să vă dăm mai multe bătăi de cap ca să n-aveţi timp să gândiţi singuri. Cu tot dragul, dragilor. Încerc să vă scap de o corvoadă. Şi pe mine de o întârziere la vreo întâlnire pentru că ” nu m-am depilat încă “. Sfinte Dumnezeule, iac! Bun, cred că am fost destul de acidă pentru o nevinovată zi de joi.

Astea au fost criticile pe azi. Mă duc să le exercit şi verbal pe undeva :)