A venit toamna. Da, Diana, a venit toamna! Nu crede. Ea zice că urmează să fie soare de acum încolo. Degeaba îi zic că vântul de dimineaţă e rece şi de toamnă, că toată Valea-i arămie şi că picioarele-mi sunt îngheţate 10 ore din zi şi că toamna începe odată cu îngheţul picioarelor mele. Ea încă mai trage de vară şi de vacanţă, să mai rămână un pic. Cafeaua de dimineaţă e încă de vară. Şi râsetele noastre adormite de dimineaţă şi la fel e şi câte un firicel de lumină ce-şi mai face drum pe geam. Dar atât. În rest, e toamnă. Primul tip de toamnă. Toamna de septembrie, caldă, pe care Diana o numeşte “încă vară” ca să mai prelungească vacanţa şi cei 17 ani pe care încă îi are şi care se-nmulţesc la sfârşitul lunii. Urmează toamna de octombrie, care mă sperie şi-mi aduce aminte că urmează luna noiembrie, iar de noiembrie mi-e frică pentru că n-am avut nici o noiembrie frumoasă. Şi ultima-i toamna de noiembrie, care nu-i atât de groaznică pe cât o aştept eu în octombrie, dar care devine insuportabilă pe la sfârşit, pentru că nu mai pleacă.
Nu sunt prea mare fan al toamnei. N-o văd poetică şi melancolică. O văd rece şi deprimată şi fără soare şi singurul beneficiu pe care-l are e reprezentat de haina maro lungă pe care o pot purta doar toamna. Dar haina asta nu compensează toamna.
Uite ceva frumos de toamnă.
eu sunt nascut in noiembrie..daca te-ar ajuta cu ceva sa stii :)
toamna e placuta,mai ales atunci cand toti copacii chelesc si tu poti calca pe frunze,sa le auzi cum fosnesc.e pacat cand se intampla asta,normal,dar numai odata pe an poti admira atatea nuante ale frunzelor.
toamna imi place pentru ca nu-mi aduce aminte de foarte multe lucruri.haha.
in schimb,in mintea mea,perioada martie-mai e vazuta drept foarte tensionata si apasatoare,motiv pt care astept sa se termine cat mai repede.
Coffee is bad. Vai cata melancolie, cat dramatism in aerul asta rece. Din partea amandurora :). Mie toamna imi aduce struguri si cozonaci!
cozonacii nu vin iarna ?:))
la mine vin din toamna.