Sunt iar in București. Când am plecat in iulie, am plecat iute. Veniseră seminariile, parțialele, examenele și, după ele, fără pauză, două internship-uri. Abia așteptam să plec la țară, la somn, la soare și la citit de plăcere.
Am învățat multe lucruri și am făcut-o cu drag. Doar asta aș putea s-o fac nouă ore pe zi și doar pentru asta aș cădea fericită, epuizată de oboseală, la sfârșitul zilei.
Săptămânile de la Foreign Policy mi-au adus, pe lângă satisfacția de -autor: Miruna Bărdulete- sus, sub titlu, și ceva cunoaștere. De politică externă, de istorie, un fel de lărgire al orizontului într-un domeniu pe care nu eram sigură că vreau să-l aprofundez. Dar, cu fiecare articol și editorial tradus, cunoșteam țări noi și politici noi. Iar oamenii de acolo au fost și incredibil de simpatici și amabili. (plus c-am avut legitimație de colaborator cu care deschideam toate ușile! nothing tops that :) am plecat cu ea la gât în prima zi. dar abia după ce am ieșit din clădire, bineînțeles, ca să nu râdă toți oamenii mari și cu slujbe de școlărița care pleacă cu ecusonul ca și cum ar pleca de la grădiniță cu o bulină roșie)
La Adevărul Tv am început cu frică. Nu știam nimic despre televiziune. Doar că apare la televizor. Mi-au dat drumul în lume din prima zi, doar cu un microfon, un cameraman și-un șofer lângă mine. Și o moacă terifiată pân la Dumnezeu. Dar m-am descurcat. Am fost la o conferință, am găsit singură un magazin în care să ne lase să filmam și-am fost în stare să spun că literele de pe etichetele alimentelor se vor mări, conform normelor europene :) Cu microfonul în mână și un operator amabil care, după ce m-a întâmpinat prost-dispus și neinteresat, mi-a oferit tot ajutorul pe care un novice speriat îl putea cere.
După, a mers mai ușor. Am prins încredere, am dat tot de cameramani simpatici, care m-au încurajat frumos, am dat de oameni care au fost dispuși să vorbească, de unii care au fugit speriați. Și mi s-a despleticit limba, iar creierul mi s-a umplut de endorfine când mi-am dat seama că pot să fac ce-mi doresc să fac; și-am uitat cât de speriată și incapabilă m-am simțit în prima zi.
I-am luat interviu lui Tudor Gheorghe pe care-l stiam de la 6 ani din cauza tatei. Si totodata, conform aceluiasi tata, mi-am atins maximul jurnalistic :) Nimic din ce-as face acum n-o sa-l bucure pe tata mai mult decat interviul cu Tudor Gheorghe. Nici urmatoarele interviuri cu Chris Simion si Mircea Dinescu care-au urmat. Si nici cel cu Beigbeder care mi-a facut o inimioara pe Dragostea dureaza trei ani langa autograf :D
La Știrile ProTV am văzut știrile cum se văd ele din spate, în agitație și zgomot pe care nu-l bănuiești la televizor, când totul curge așa ușor. Am ieșit pe teren cu un reporter care-și pregătește stand-up-ul cu doar două minute înainte să-l facă; și-i iese bine. Și care face un interviu fără întrebări scrise pe hârtie înainte și care știe toate detaliile cazului din știre astfel încât nimic să nu-l ia prin surprindere. Asta mi-a plăcut. Doar că la Pro Tv toată lumea se concentrează să-și facă treaba foarte bine- ceea ce e perfect, funcționează, așa ar trebui să fie- doar că atunci când te concentrezi atât să-ți faci treaba foarte bine, n-ai timp să explici și altuia cum anume faci treaba asta.
Cu angajatul sunt intr-un pic de dilema. Voci spun ca daca prinzi o ocazie acum, nu-i da drumul. Alte voci spun ca niciodata nu ma mai intalnesc cu anii de facultate in care e perfect ok sa nu lucrezi si sa stai fara griji si, implicit, fara multi bani. Time will tell.
Pana atunci, ma intorc acasa saptamana viitoare. Inca aproape o luna de leneveala. Nu astept cu nerabdare. De obicei, plec acasa cand ajung intr-un anumit punct. In care simt c-am incheiat ceva aici si Bucurestiul ma sufoca daca nu scap un pic de el. N-am ajuns inca in punctul ala, dar inca un pic si incepe facultatea si o sa vina momentele astea des si fara sa pot neaparat sa fug din Bucuresti de ele.
Acum sa vina toamna odata. Niciodata nu mi-a placut toamna. Dar un alt lucru bun pe care l-a facut Bucurestiul. Mi-a aratat o ditamai caldura sufocanta care sa-mi faca dor de vantul si ploaia care vin cu toamna. Asa ca sa vina!
Later edit: mi s-a oferit un internship la Eurosport. Acum cateva minute, in timp ce faceam bagaje. La cat m-a prins microbul, m-as baga si pe domenii in care n-am habar. Tre’ sa fug acasa pana nu mai las deloc Bucurestiul
