De spus ce mai fac pe-aici, n-am mai spus. Entuziasmul pentru blog mi-a cam trecut; îmi mai vine cateodata sa arunc ceva aici, dar mai mult ca sa-mi consemnez intr-un fel activitatile. Un fel de -Dac-am spus atatea aici, sa mai spun, ca sa nu opresc sirul a ce se întâmplă.- O să-l continui la un moment dat mai cu spor.
Dar am spus într-un eseu pentru Semiotică ce-am făcut.
Tema era de prezentat semnele pe care le întâlnim într-o situație cotidiană. Io-te ce mai fac:
Semnele unei jumătăți de oră
Plec spre școală. Deschid ușa. Pe ea stau lipite niște abțibilduri cu nuci și alune. Peirce nu le-ar fi zis semne iconice dacă le-ar fi văzut, le-ar fi spus cum le spun eu, enervante, pentru c-au fost lipite de fetele care-au stat în camera de cămin înainte, atât de lipite încât nu mai pot fi dezlipite nicicum.
Înainte să ies din cămin, observ un semn indicial, anunț al doamnei administrator: „Căminul se plătește lunea și miercurea, până la ora 5! ” Iar lângă, pe bilet, „Ar trebui să vă gândiți că mulți dintre noi suntem la servici până mai târziu de 5”. Și același scrijelit urât al administratorei –indicând totodată și starea furioasă a acesteia- „Se scrie serviciu, dacă nu cumva ești agramat!”
Portarului îi sună telefonul. O manea. Iar indicial. Mă abțin să spun ce anume indică asta.
Când ies din cămin, femeia de serviciu oftează- semn iconic determinat de faptul că cei de la etajul trei au aruncat iar mucuri de țigară în grădină. Mă întreb ce-o fi spus de urmele de pași înămoliți de la etajul doi, o fi zis că-s semne iconice?
Lângă mine e colega mea de cameră, care, moldoveancă fiind, folosește multe semne iconice atunci când vorbește- adică conturează tot ce spune cu mâinile în aer.
Traversăm. Pe roșu, în fugă. Semn simbolic. Cunoscut de toți. Ne-respectat de toți.
Intrăm la metrou. Am putea intra și cu ochii închiși și tot ne-am da seama că suntem la metrou. De la mirosul care te izbește de cum intri- alt semn iconic.
În dreapta, Preciziei. Știm, pentru că luăm metroul de pe peronul ăsta de trei luni și mai și scrie, mare, sus, pe un panou agățat de tavan (semn simbolic). Și, de asemenea, pentru că-i plin de desene graffiti, alte semne iconice. Ceasul de sus arată 10:50. Semn simbolic. Care simbolizează și c-o să întârziem la curs. Iar.
Intrăm. Deasupra scaunelor, harta Metrorex. Un pic mincinoasă, cu promisiunile noilor stații de metrou, un pic simbolică, un pic iconică, un pic indicială.
Un afiș cu masaj anticelulitic. Alt semn simbolic. Și tot mincinos, că promite că scapi de celulita vizibilă într-o săptămână. Numărul de telefon al lui unui Gigel scris cu marker pe unul dintre pereții vagonului. Semn indicial. Al faptului că Gigel e singur, nebun și vrea să cunoască „fete draguțe, care caută iubire multă”.
Urmează stația Nicolae Grigorescu. Alt semn indicial (la un volum prea ridicat, pentru că înregistrarea robotului nu funcționează, iar conductorul are o voce guturală).
În metrou intră o femeie îmbrăcată zdrențuros, cu un copil în brațe. Deschide un afiș pe care scrie că are nevoie de mâncare, de medicamente, că-i bolnavă și săracă și să ne ajute Dumnezeu. O doamnă din dreapta mea îi întinde un leu. Pe bancnotă e portretul lui Nicolae Iorga. Adică semn iconic. Și al bunăvoinței doamnei. Femeia săracă și bolnavă, care vrea ca pe noi sa ne ajute Dumnezeu, bagă banul în buzunar, unde se mai văd câteva semne iconice. De 5 și de 10 lei. La următoarea stație intră un băiat de vreo 15 ani cu un tricou cu Che Guevarra. Semn iconic. Al spiritului său revoluționar, bineînțeles. Se apropie către fata din fața noastră, pe care o sărută zgomots. Semn… al dragostei sale nemărginite. Și semn că l-am judecat greșit. E adept probabil al –make love, not war-, contrar tricoului. Fata îi lasă un semn de ruj pe buze. Semn indicial. Că n-are un ruj rezistent. Și prea roz.
Colega mea cască. Semn că iar am pălăvrăgit azi-noapte până prea târziu. Îi sună telefonul. Semn indicial. Semn indicial lung, pentru că îl găsește greu, în geanta prea plină. Oftat, oftat, oftat- semn iconic, iconic, iconic.
Ajungem și la Unirii. Ne izbim de o turmă de oameni. Semn că toată lumea se grăbește. Urcăm pe scările ne-rulante. Semn că noi ne grăbim mai mult. În timp ce mergem spre scări, un afiș cu Raluca Moianu. Semn iconic că acum lucrează la Kanal D și vrea să ne găsească familia. Lângă scări, standul cu covrigi. Semn simbolic- pentru că scrie sus covrigi, iconic- că-i și desenat un covrig și se și simte mirosul de covrigi. A, și semn că vom întârzia și mai mult, pentru că colega mea s-a așezat deja la coada de covrigi.
Cumpără covrigul și mergem spre pasaj, să ne izbim și mai mult de oamenii grăbiți. Înainte de al doilea rând de scări, Pipera: 2 minute. Semn simbolic. Că vom întârzia foarte-foarte-foarte mult. În timp ce așteptăm al doilea metrou, colega mea scoate o foaie cu notițe de la cursuri. Semn indicial. Care indică, printre altele, și cât de urât scrie, dar și cât de puțină Multimedia știu eu- pentru că nu prea pot descifra nicio formulă de pe foile ei. În metrou, alt semn iconic- parfumul domnișoarei din fața mea. Care stă aproape lipită de fața mea. Dacă strâmb din nas, prinde vreun semn c-a pus prea mult parfum pe eșarfa-n dungi? (eșarfa-n dungi e, totuși, frumoasă).
Ieșim la Universitate. Acolo încă mai e târgul hand-made. Plin de semne simbolice și iconice, care-mi aduc aminte că n-am bani să mă bucur de ele. Faptul că n-am bani- semn că-i sfârșit de lună. Și că –dai banii pe prostii și nu-ți faci și tu o rezervă pentru când râmâi în pană- (citat direct din mama + tonul ușor ridicat pe care n-am cum să-l redau).
Urcăm scările spre amfiteatru. După două etaje, gâfâim. Semn iconic. C-am obosit și că n-avem voie la lift. Și că rectoratul a aplicat zicala –Pentru succes e nevoie de efort- ad litteram la amfiteatrul R3.
Înainte să intru în sală, văd iar afișul cu –Cine și-a pierdut un articol de îmbrăcăminte…- Semn indicial. Că studenții își pierd mereu câte un articol de îmbrăcăminte. Chiar și la Universitate.
Intrăm. Ne-așezăm în spate, ca să nu se observe prea tare c-am intrat târziu. Nu înțeleg schema de pe tablă făcută de profesoară (semn simbolic și indicial- dar, din nou, și al faptului că nu înțeleg Multimedia). Îmi spun că-i pentru c-am ajuns târziu. Mă uit la ce-a notat băiatul din fața mea. O caricătură a profesoarei. Semn iconic. Dar și că colegul din față are talent. Și haz. Și că profesoara are un tic în expresie.
Mai privesc o dată schema de pe tablă. Semn simbolic și indicial că nu înțeleg Multimedia.
Esti buna!
Citindu-te nu-mi mai vine sa scriu.
Pen’ ca-mi e de-ajuns ce scrii tu.
Pa!
:)) multumesc frumos >:D<
Eu nu-ti multumesc! >:p
Pen’ ca vroiam sa scriu, dar, io-te!, nu-mi mai vine.
Imi permit comparatia urmatoare: scrisul tau seamana cu cel al lui Tudor Octavian, din punctul de vedere al umorului ce salasluieste’n el.
uuuu, nu-i chiar asa, dar frumos lucru mi-ai spus :)
si pune-te la scris! am viciat destui oameni cu leneveala in ultima vreme, nu mi te-asum pe constiinta
Ei, dar eu asa-l simt! Asemanator. Tudor Octavian este unul dintre scriitorii mei preferati. Are un umor care tare-mi place. Iar tu ai o cursivitate frumoasa a umorului.
Eu spun ca tu sa te pui pe scris, pen’ ca, miam-miam!, abia astept sa te citesc.
hehe, multumesc frumos din nou